sâmbătă, 14 august 2021

O zi de vară, pe Bucegi


Mă apropii de tine, loc sfânt pe Pământ,

Să-mi dai energie, un pic de avânt.

Lași oamenii să vină, nu îi alegi,

Azi ne reîntâlnim, munte Bucegi.


Urcând către vârf, cu nerăbdare și dor,

Mă simt parcă ating cu mâna un nor.

Pășind pe platou cu mare plăcere,

Un câine, un înger, o mângâiere.


Popas lângă piatra cu chip uman,

Apoi urc ușor spre vârful Caraiman.

Drum cu surprize, chiar zăpadă în cale,

Între cele două vârfuri, într-o mică vale.


Un om de zăpadă eu ți-am făcut,

Să știi, că pe la tine, azi am trecut.

Sus, în vârf, Crucea îți găsesc,

Cea pe care toți de jos, o privesc.


A fost o zi cu surprize încărcată,

Aș vrea să-ți mulțumesc încă o dată.

Și te rog, oamenii care vin la tine,

Ai grijă de ei, cum ai avut și de mine!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu