Ultimul moment

Oricine ar fi în fața ta,
Ar putea fi ultima zi cu ea.
Ce cuvinte se aud în vocea ta?
Oare cum te-ai comporta?

Preocupați de lucruri neînsemnate,
Uităm de oamenii aparte.
Crezi că mai târziu pot fi reparate,
Cuvintele negândite și aruncate.

Eu azi sunt aici, și tu, care citești acum...
Mâine ne mai întâlnim pe același drum?
Sau poate unul dintre noi va fi doar în album...
Cuvintele rămase se vor face scrum...

Oricine-ți vine în minte, gândește ce-ai rostit!
Ce-ai spus, văzându-i chipul, ți-ai amintit?
Majoritatea nu au răspunsul pregătit,
Cine se gândește, că ai putea fi ultimul moment trăit...

Fii cum vrei ...

Zâmbește 

sau plângi, dacă rănile te dor,

Lacrimile te ajută să treci mai ușor!

Fii bună 

sau rea, dacă asta simți,

Spune tare, alege să nu te mai minți!

Fii frumoasă 

sau urâtă, dacă vrei să te ascunzi,

Caută un refugiu și nu le răspunzi!

Fii generoasă 

sau egoistă, gândește-te doar la tine, 

I-ați timp, îngrijește-te mai bine!

Fii cum vrei, 

cum crezi că e cel mai bine acum,

Dar fii tu, fără mască și fără un alt costum!

Fii recunoscatoare, 

râzi și plângi poate în același timp,

Important să treci la următorul anotimp!

Zâmbet

Sunt atât de frumoși oamenii, când zâmbesc!

Dar o fac foarte rar, cât timp ei trăiesc.

De obicei omul îți zâmbește forțat,

Dar ochii îți arată, că e trist sau înverșunat.

Acel zâmbet complet: bucuria în ochi, cu întreaga față,

Rar se mai vede în această viață.

Afișat rapid, un zâmbet artificial,

Repetat, el devine zâmbetul normal.

Prea mult timp ai fost furios,

Acum nu mai arăți acel chip frumos.

Ușor, ușor s-a pierdut în tristețe,

Să zâmbești, ... cine să te mai învețe?

Ne naștem pentru ...

Ne naștem pentru a muri

Și cam asta facem în fiecare zi.

Prea repede vine acel moment 

Dar știm, că viața nu e ceva permanent.

De fapt, e singurul lucru pe care-l știm, 

Restul ... le aflăm, presupunem și apoi murim.

Uneori avem șanse de prelungire ,

Și încercăm să ne agățăm de această amăgire.

Credem că avem câțiva ani în plus,

Dacă gândim într-un anumit fel, așa cum ni s-a spus.

Toți primim sfaturi, despre cum să trăim,

La ce ne folosesc, noi oricum murim...

Cred doar că trebuie ...., să fii împăcat cu tine,

Și la sfârșitul zilei, să știi că ai făcut doar bine.

E tot ce poți să faci, oricât ar fi de greu

Și știi de ce? Nu vom fi aici mereu.

Dacă...

Dacă ar fi să mor, despre mine ce ai spune?

Aș vrea să le aud, cât mai sunt pe astă lume!

Cuvintele adunate după moarte, la ce-mi mai folosesc?

Spune-mi acum, cât încă mai trăiesc!

Supraviețuirea

 Născuți fără voie, obligați să trăim,

Întreaga viața, învățăm să supraviețuim.

De cum ne naștem, avem doar de pierdut

Timpul, libertatea și tot ce n-am avut.

Trăim în iluzie, nimic nu e real

Povești de ei create și credem că-i normal.

Normalul nu există și viața nu-i un dar,

E un experiment, creat de... să zicem star

Și dacă tot ne-am născut, încercăm să ne adaptăm

La reguli, legi impuse , scenariul respectăm.

Rămân doar cei puternici sau care vor pe alții să-i susțină

Și mor ce-i sătui  de viață sau care vor o libertate deplină.

Probabil nici după moarte, nu vom fi liberi vreodată,

Dar noi credem în Lumină, Rai și eternitate acordată.

Nu am cerut eu viața și totuși o trăiesc, 

Știu, că îmi pierd timpul, dar încerc să supraviețuiesc.

Timpul se pierde din prima clipă de viață

Și de-a lungul ei, încercam să facem față.

Trăim cu frica, că el se scurge prea redede și-i gata

Creem și noi: povești, familii și credeam, că e cât mai departe, data.

Ar mai fi multe de scris, dar nu cred că înțelegeți,

Nici versurile de mai sus, dar voi ... alegeți.

Priorități în viața și ce este important,

Stiu, nu ai fost învățat, ești mereu debutant.

Ascunse și uitate

Amintiri ascunse și uitate,

Nici nu mai știu, când au fost încuiate .

Uitate complet, dar urme lăsate,

Ca după un coșmar de noapte.

O imagine, un miros, un gust, o stare,

Fac uneori, coșmarul de apare.

Acum am noroc, sunt un om mare,

Știu mai bine, cum să fiu în apărare.

Nu mă întreba, dacă sunt bine?

Nici eu nu mai știu, despre mine,

Perioada va trece, așa cum și vine,

Gândul la ei, în viață mă ține. 

 

Timpul

Rapid el se strecoară, se face nevăzut

Copilul de odinioară, acum e deja adult.

Uneori vrei să stea, alteori repede să treacă

De parcă nici el nu știe, cu tine ce să facă.

Pe chip îți arată, anii ce au trecut,

Mai puțin la unii, la alții poate prea mult.

Se vede poate graba, cu care și-au dorit

Să treacă rapid peste copilărit.

Prețuiește fiecare clipă, acum!

Fără grabă, timpul trece oricum!

Doar în câțiva ani, apar în vorba ta,

Prea repede, cuvintele: "pe vremea mea..."

Schimbarea

Scriu câteva versuri și le trimi în trecut,

Unei fete născută,  demult.

Sau m-aș întoarce în timp, direct 

Să o strâng  în brațe și să aștept...

Până schimbarea se petrece ușor,

Până-și dorește să trăiască, în loc să spună:"vreau să mor!"

Să simtă căldura și iubirea mea,

Să știe, eu cea de acum, sunt ea...

Îi spun povestea ei, să știe, că va fi bine,

Cei dragi îi vor oferi îmbrățișări depline.

Va fi împlinită și împăcată cu ea,

Va intelege mai bine lumea în care trăia.

Vorbele, poate par omise, 

Cuvintele devin versuri scrise:

"Oricat de jos ești, tu te ridici

Puternică fată, cu pași mici!

 

Vei iubi oameni, ei nu vor știi,

Frica te învinge, doar vei fugi.

Cei din jur, se lovesc de zidul tău,

Îi ții la distanță, să nu fii rănită din nou.

Amintirile de la vechea casă 

Majoritatea le uiți, dar lasă ...

După ani si ani, schimbarea va veni,

Chiar dacă au fost lacrimi mii și mii.

Vei plânge chiar de bucurie,

Vei avea, ce ți-ai dorit: O familie!

Mânuțe ce te strâng ușor,

Te vor învăța ce înseamnă, ador.

Prin iubirea lor fără sfârșit,

Vei fi, ce sunt acum, un om împlinit.

Ochii tăi verzi de fată fricoasă,

Vor deveni ochi albaștri de femeie curajoasă !"

 

Ne-am pierdut

Nu știm cine suntem, pentru că ne-am pierdut

Părți din noi rămase în traume din trecut

Nu am știut atunci, să rămânem puternici și întregi,

Poate prea mici, prea sensibili, nu ai știut ce să alegi.

Acum maturi, noi strângem părțile pierdute.

Încrederea în noi și bucuriile avute.

Te întrebi, dacă vreodată le-ai avut?

Le aveai, doar că erai doborât prea mult.

Ne întoarcem în timp și vindecăm,

Părțile pierdute, una câte una le adunăm.

Redevenim oameni puternici și întregi 

Cu răbdare și iubire, acum pe toți îi înțelegi.

Nepregătiți pe Pământ

Cică ne naștem și trăim să experimentăm 

Să căutăm soluții, iar apoi undeva trebuie să le dăm!

V-aș spune, că e o prostie!

Dar cine sunt eu, să scriu asta într-o poezie?

Sunt un om pus cu forța într-o viață,

Să mă descurc cumva, să fac față.

Să experimentez ceva, ce eu nu vreau

Să dau toată viața teste și cumva trebuie să le iau.

Dacă nu trec testele, mă îmbolnăvesc

Poate nici marea dragoste nu o trăiesc 

Că nu am știut la momentul potrivit,

Cum să răspund ... ,lucru greșit am gândit.

Și într-o zi totul va lua sfârșit 

Poate fără a știi, cum trebuia trăit.

Cumva suntem pedepsiți,

Că ne-am născut pe Pământ nepregătiți.

Să-ți scriu cum este viața unora și altora din jur?

Poate ai observat și tu, dar nu ai gândit matur.

Poate și tu simți, că treci forțat 

Prin viața asta, fără test luat.

Unii experimentează dragostea din povești

Pe când altii încă sunt singuri și se  întreabă: Unde ești?

Unii au bani și nu știu ce să facă cu ei,

Alții prea săraci și-ar dori, doar câțiva lei

Unii au copii și nu știu să-i iubească ,

Alții prea mult vor, să le dăruiască!

Unii oameni sunt prea jos, la pământ

Alții prea sus, fără a fi un sfânt.

Dezechilibrul mult prea mare

Ce să experimentăm, că ne doare?...

Uni au prea mult și alții deloc,

Sunt oameni care-și  pun capat zilelor pe loc.

Unii au familii iubite, armonioase

Alții sunt tratați urât,  poate nu au nici case.

Problema e că așa s-au născut,

Defavorizați și nu știu, ce au de făcut...

Echilibrul pentru toți aș vrea

Să nu lipsească nimănui, iubirea!

Banii suficienti pentru întreaga lume,

Oameni sănătoși, fără grija zilei de mâine!

Iubirea/ A fi îndrăgostită

Iubirea e acea magie nevăzută 

O simți intens, dintr-odată apărută.

E acea stare de nebunie,

Când doar la el, gândul o să-ți fie.

Nici nu mai știi, ce să crezi

Oriunde mergi, doar pe el îl vezi.

Ai vrea să se opreasca și în acelasi timp l-ai vrut,

Acest sentiment, nou apărut.

Iubirea te face să te pierzi

E de ajuns, doar ochii lui să-i vezi.

Inima, prea repede îți bate

Doar cuvintele îți stau deoparte.

Ai vrea cumva să-i vorbești, 

Dar nu știu cum se face, că nu reușești,

De ai putea, curajul să-l primești,

Să-i spui simplu, că-l iubești.

Trebuie să ne naștem, trebuie să murim

 

De ce ne naștem, dacă trebuie să murim?

Știindu-ne astfel sfârșitul, noi trebuie să trăim.

Ai putea tot timpul să fii fericit,

Știind că oricând, totul ia sfârșit?

Trebuie să ne naștem, trebuie să murim.

Nu ar fi  mai bine, noi întreaga lume,  să nu fim?

La ce-i făcută viața, dacă ia sfârșit? 

Se nasc și mor oameni în fiecare zi, la infinit...

Bunici, părinți, prieteni, cu toții se pierd, 

Oamenii iubiți, știu, n-o să-i mai văd.

Pe copiii mei încerc să-i pregătesc.

Pentru ziua când si eu,  trebuie să-i părăsesc.

Ei își doresc nemurirea și nu stiu cum să facă,

Să oprească timpul, viața să nu mai treacă.

Dar stiu, că e programat ca într-o zi,

Noi părinții, apoi ei,... nu vom fi...

Să ne naștem, la ce folosește?

Când într-o zi, totul se sfârșește.

La ce-i făcută lumea, ca apoi să moară?

Și nu, că ar fi simplu, mai trebuie și să doară...